Un accident între 5 autoturisme a avut loc în cursul zilei de ieri în comuna Jucu de Mijloc iar doi bărbați și o femeie răniți în urma accidentului au fost aduse la spital pentru a primi îngrijiri. Două autospeciale cu modul de descarcerare și două echipaje SAJ au ajutat la transportul persoanelor rănite.
” Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit pentru a acorda primul ajutor calificat în urma unui accident rutier petrecut pe DN 1C, în apropierea localității Jucu de Mijloc. La fața locului au fost dislocate două autospeciale cu modul de descarcerare și două echipaje SAJ, unde au găsit cinci autoturisme avariate și ocupanții ieșiți din acestea. Doi bărbați și o femeie au fost consultați de către echipajele SAJ și au fost transportați la spital, pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Aceștia prezentau, la prima evaluare, afecțiuni ușoare.” au transmis reprezentanții ISU Cluj.