CFR Cluj învinge Universitatea Craiova și ajunge la 15 puncte în Super Ligă

by Christian Suciu

CFR Cluj s-a impus cu 2-0 în meciul disputat ieri seară în fața Universității Craiova pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia. Feroviarii au deschis scorul prin Karlo Muhar în minutul 17 dup care și-au majorat diferența după autogolul comis de fundașul Valerică Găman. Dan Petrescu s-a arătat mulțumit de prestația elevilor săi și consideră că revenirea sa pe bancă în urma suspendării a purtat noroc echipei sale.

” Se pare că revenirea mea pe bancă a purtat noroc. Am avut două meciuri şi două victorii. Cred că Universitatea Craiova a fost cea mai puternică echipă care a venit la Cluj sezonul acesta, inclusiv cele din cupele europene. Au început cu 7 fundaşi practic, o echipă solidă.

Karlo Muhar a marcat un gol extrordinar. Ieri la antrenamente, la o miuţă, marcase 3 goluri asemănătoare. I-am zis că ar fi bine să păstreze forma. Golul secund a venit perfect. Craiova a ieşit la joc, dar mă bucur că am rezistat şi că am câştigat.

(n.r. despre meciul de joi cu Sivasspor, din Conference League) Eu tot timpul respect adversarii, spuneţi că îi fac mari. Nu mi-e frică de ei, îi respect. Au jucători buni care câştigă milioane de euro, au buget mare, dar la Cluj e posibil orice. Oricare echipă a venit aici n-a avut viaţă uşoară, indiferent de numele ei.” a transmis antrenorul principal al clujenilor.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza