Consiliul Județean Cluj a demarat lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean 107N, pe sectorul Valea Ierii – Plopi – Gura Râșca. Potrivit reprezentanților CJ Cluj, lucrările vizează un tronson în lungime de aproape 15 kilometri, cuprins între pozițiile kilometrice 14+000 și 28+600.
„Ne străduim să îmbunătățim condițiile de circulație pentru toți clujenii. Cât timp vremea ne va permite vom interveni pe cât mai multe drumuri, mai ales în zona de munte și, în mod deosebit, pe sectoarele de drum județean care constituie legături directe între drumurile județene/naționale importante”, a transmis președintele CJ Cluj, Alin Tișe.
În cadrul lucrărilor vor fi executate o serie de operațiuni de întreținere specifice drumurilor pietruite constând în așternerea stratului de balast, reprofilarea drumului cu cilindrare și adaos de piatră, asigurarea scurgerii apelor din vecinătatea drumului, curățarea șanțurilor și a rigolelor și tăierea vegetației și a lăstărișului din vecinătatea platformei drumului.