Primăria Cluj-Napoca a început acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei şi a suplimentului pentru energie

by admin

Primăria municipiului Cluj-Napoca a început, pe 3 octombrie, campania de de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei şi a suplimentului pentru energie, în conformitate cu prevederile Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie. Potrivit acestei legi, familiile şi persoanele singure pot beneficia de ajutoare pentru încălzirea locuinţei și suplimentul pentru energie dacă veniturile medii nete lunare sunt după cum urmează: 2053 lei/persoana singură și 1386 lei/membru de familie, au explicat reprezentanții municipalității.

La stabilirea venitului net mediu lunar pe membru de familie şi, după caz, al persoanei singure, se iau în calcul toate veniturile realizate de membrii acesteia în luna anterioară depunerii cererii. Conform Legii nr. 226/2021, pot fi acordate două tipuri de ajutor:

  • ajutoare pentru încălzirea locuinţei cu energie termică, gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi şi/sau petrolieri, acordate pe perioada sezonului rece (noiembrie 2022 – martie 2023)
  • supliment pentru energie, acordat în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate, acordat lunar, începând cu noiembrie 2022, până în octombrie 2023, dacă nu intervin modificări în componența familiei și a nivelului veniturilor familiei/persoanei singure.

Pot solicita ajutorul pentru încălzirea locuinţei doar persoanele singure sau familiile care:

  • locuiesc efectiv la adresa pentru care solicită acest ajutor, sunt înscrise în cartea de imobil şi sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei;
  • realizează venituri de până la 1.386 lei/membru de familie în cazul familiei, sau până la 2.053 lei în cazul persoanei singure;
  • nu deţin unul dintre bunurile prevăzute în „Lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinţei” (clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu, autoturisme cu o vechime mai mică de 10 ani, utilaje agricole, de prelucrat lemnul, depozite bancare mai mari de 3.000 lei etc.);
  • au calitatea de titulari de ajutor, calitate se se regăseşte în următoarele situaţii: proprietar al locuinţei; succesorul de drept al proprietarului locuinţei; persoană care a înstrăinat locuinţa în baza unui contract de vânzare-cumpărare cu clauze de întreţinere sau cu drept de habitaţie; titular de contract de închiriere, comodat, concesiune; alt membru de familie major şi împuternicit de proprietarul locuinţei sau de titularul contractului de închiriere; reprezentant legal al persoanei singure care nu are capacitate de exerciţiu (persoane puse sub interdicţie, etc).

Formularele pentru solicitarea ajutorului pentru încălzire pot fi ridicate de la:

  • Centrul de informare pentru cetățeni, – str. Moților nr. 1-3,
  • Direcția de Asistență Socială și Medicală, – str. Venus fn. (între nr. 20 – 22)
  • sediul TERMOFICARE NAPOCA SA, Bd. 21 Decembrie 1989 nr. 79

și de la primăriile de cartier:

  • Mănăștur – str. I. Meșter nr. 10;
  • Iris – Piața Liebcknecht nr. 7-8;
  • Someșeni – str. T. Vuia nr. 41;
  • Grigorescu – str. Al. Vlahuță nr. 47-48;
  • Zorilor – str. Pasteur nr. 60;
  • Gheorgheni – Aleea Băișoara nr. 4A;
  • Mărăști – str. Porumbeilor nr. 41.

Mai multe detalii privind acordarea ajutoarelor de încălzire pot fi găsite AICI.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza