Dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un tânăr a fost găsit decedat în Florești

by admin

Polițiștii fac cercetări într-un dosar penal de ucidere din culpă, după ce un tânăr a fost găsit decedat în comuna Florești. Din primele cercetări, se pare că tânărul s-ar fi accidentat după ce a căzut dintr-o căruță.

„Duminică după-amiază, în jurul orei 14:20, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au fost sesizați despre accidentarea unui bărbat, care se deplasa cu un atelaj hipo, într-o zonă împădurită din localitatea Florești. Din primele verificări efectuate la locul evenimentului rezultă că tânărul, în vârstă de 23 de ani, din comuna Florești s-ar fi accidentat după ce ar fi căzut din atelajul hipo, echipajul medical declarând decesul acestuia.

În cauză sunt continuate cercetările, sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite împrejurările în care a avut loc incidentul”, au transmis polițiștii clujeni.

Pompierii au fost chemați și eu la fața locului, dar tânărul nu a mai putut fi salvat.

„Au fost dislocate doar echipaje SMURD acolo, care au găsit un tânăr în vârstă de aproximativ 20 de ani cu leziuni incompatibile cu viața”, spun cei de la ISU Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza