Primăria Florești a anunțat instituirea unor restricții de circulație pe strada Crizantemelor din comună. Restricțiile vor fi în vigoare până astăzi, la ora 14:00.
„Restricții trafic rutier pe strada Crizantemelor între orele 11:00-14:00- pentru lucrări de captare și redirecționare a unor izvoare descoperite în cursul proiectului de refacere infrastructură
Lucrările de refacere a infrastructurii rutiere continuă cu străzile Crizantemelor – Răzoare, iar în cursul acestei dimineți, pe parcursul săpăturilor efectuate au fost identificate izvoare pentru a căror captare și redirecționare sunt necesare lucrări de subtraversare, pentru a nu afecta întreaga rețea de infrastructură rutieră.
Astfel, se instituie de îndată măsura de oprire a circulației rutiere pentru realizarea și finalizarea de urgență a lucrărilor necesare, înainte de orele de trafic intens din această după amiază”, au transmis reprezentanții Primăriei Florești.