Un incendiu a izbucnit miercuri după-amiază într-un apartament dintr-un bloc din localitatea Aghireșu Fabrici. Pompierii au intervenit cu o autospecială pentru stingerea incendiilor și un echipaj SAJ și au reușit să stingă focul înainte de a se extinde.
„În momentul sosirii la fața locului, focul cuprinsese mobilierul, un obiect sanitar din material plastic și boilerul electric pentru apă caldă, fiind în pericol de a se extinde și la celelalte încăperi din apartament. O femeie a fost consultată la locul incendiului de către echipajul SAJ, fără a fi transportată la spital.
Focul a fost stins în scurt timp de către pompieri, fiind evitată propagarea acestuia mai departe de limitele în care a fost găsit”, a transmis ISU Cluj.
Cercetările preliminare au arătat că focul a pornit de la o ladă cu materiale lemnoase și substanțe combustibile, în care a căzut jar aprins din sobă. Aceasta a fost observată la timp de proprietar, fiind aruncată imediat în baie pentru a evita propagarea focului la mobilierul din camera unde se afla soba pe lemne.