CFR SA a anunțat câștigătorul licitației pentru electrificarea şi reabilitarea lotului 1 din linia ferată Cluj-Napoca – Aghireş. Lucrările fac parte din proiectul care prevede modernizarea liniei Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor. În urma acestor investiţii, se vor asigura condiţii pentru a se circula cu viteza de 160 km/h pentru trenurile de călători şi de 120 km/h pentru trenurile de marfă, creşterea gradului de confort şi de siguranţă a traficului feroviar.
„Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că a fost desemnată oferta câştigătoare la procedura de licitaţie publică pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de electrificare şi modernizare a infrastructurii şi suprastructurii feroviare pe secţiunea Cluj-Napoca – Aghireş (Lotul 1), aferentă obiectivului de investiţii Electrificarea şi reabilitarea liniei de cale feratǎ Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor (166,2 km), pentru creşterea vitezei de circulaţie la 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120 km/h pentru trenurile de marfă”, arată compania, într-un comunicat de presă.
Astfel, oferta financiară depusă de asocierea Railworks, în valoare de 1.611.475.802,43 lei, fără TVA, a fost desemnată câştigătoare, contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii. Durata de implementare a contractului este de 42 de luni, pentru proiectare şi execuţia lucrărilor.
Finanţarea va fi asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componenta 4 – Transport sustenabil – Reforma 1.5 – Dezvoltarea infrastructurii feroviare şi managementul traficului feroviar.
Potrivit CFR SA, obiectivul general al obiectivului de investiţii este electrificarea şi reabilitarea liniei de cale feratǎ Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor – Frontieră (166,2 km) pentru creşterea numărului de pasageri şi a volumului de mărfuri transportate, precum şi creşterea vitezei de circulaţie la valori cuprinse între 120 km/h şi 160 km/h pe întregul tronson; modernizarea staţiilor (inclusiv haltele de mişcare), modernizarea clădirilor staţiilor de călători, inclusiv construirea de pasarele şi/sau tuneluri pietonale, ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare; modernizare poduri, podeţe, repararea sistemului de drenaj, îmbunătăţirea terasamentelor; facilităţile pentru persoanele cu dizabilităţi; montarea de panouri fonoabsorbante şi/sau soluţii alternative de reducere a nivelului de zgomot; construcţia drumurilor de întreţinere de-a lungul căii ferate (unde nu sunt disponibile drumuri publice); modernizarea instalaţiilor de electrificare (25 kV) pe toată lungimea tronsonului; maximizarea capacităţii de tranzit; asigurarea interoperabilităţii prin implementarea STI, în special în ceea ce privește sarcina pe osie (22,5 t), gabaritul de încărcare (C), lungimea liniilor din staţii și haltele de mișcare; instalaţii de centralizare electronică noi, în staţii, şi introducerea sistemului de siguranţă ERTMS (ETCS nivel 2 + GSM-R); modernizarea echipamentului de telecomunicaţii.
„Prin electrificarea şi reabilitarea liniei de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor – Frontieră (166,2 km), lucrări structurate pe 4 loturi, se vor asigura condiţii tehnice pentru circulaţia cu viteza de 160 km/h pentru trenurile de călători şi de 120 km/h pentru trenurile de marfă, creşterea gradului de confort şi de siguranţă a traficului feroviar”, mai arată comunicatul CFR.