Tineri reținuți de polițiști pentru că vindeau canabis și „cristale”

by admin

Doi tineri au fost reținuți de polițiști sub acuzația de trafic de droguri de risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive. De asemenea, oamenii legii au efectuat 6 percheziții domiciliare la locuințele suspecților.

„În urma activităților, polițiștii au descoperit și ridicat aproximativ 21 de grame de CMC, 5 telefoane mobile, substanțe anabolizante și un cântar electronic. În baza probatoriului administrat a fost dispusă reținerea, pentru 24 de ore, a doi tineri, de 22 și 24 de ani, din municipiul Bistrița, respectiv municipiul Cluj-Napoca.

Din cercetări a reieșit că, în perioada iunie – octombrie, ar fi procurat și distribuit  consumatorilor din aceste județe droguri de risc (cannabis) și substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive. În cursul acestei zile, cei doi vor fi prezentați instanței cu propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile”, a transmis IPJ Cluj.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bistrița-Năsăud, jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca și reprezentanți ai Direcției Regionale Vamale.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza