Rectorul Daniel David, ales membru al Academiei Române

by Oana Spiru

Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a fost ales membru corespondent al Academiei Române la Secția de Filosofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie, potrivit unui anunț al instituției de învățământ. Conform UBB, tot în acest an, rectorul a fost inclus între primii 2% cei mai citați oameni de știință ai lumii în domeniul „psihologie clinică”.

„Felicitări rectorului universității noastre, prof. univ. dr. Daniel David, ales astăzi (26 octombrie – n.red) ca membru (corespondent) al Academiei Române (Secția de Filosofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie). Acest an universitar i-a adus recent și statutul de membru al Academia Europaea (the Academy of Europe) și includerea între primii 2% cei mai citați oameni de știință ai lumii în domeniul psihologie clinică (mai ales științe cognitive clinice) în toată cariera și între primii 2% cei mai citați oameni de știință ai lumii în toate domeniile științei în anii 2019/2020/2021 (Stanford-Elsevier by Scopus)”, se arată în anunțul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza