Romsilva scoate la vânzare peste 30 de mii de pomi de Crăciun! Prețurile sunt între 15 și 35 de lei de la locul de recoltare

by Christian Suciu

În acest an, Regia Națională a pădurilor Romsilva a scos la vânzare nu mai puțin de 31 de mii de pomi de Crăciun cu o lună înaintea sărbătorilor de iarnă. Potrivit Șefului Direcției Comerciale a Romsilva, Bogdan Boghian, prețurile variază în funcție de mărime însă au păstrat aceleași prețuri ca în anii precedenți.

” Acestea pleacă de la 15 lei, inclusiv TVA, la specia molid, cu dimensiunea de 0,7 şi un metru, iar cei care ajung la înălţimea de 3 metri sunt la 25 de lei, în timp ce pentru specia brad preţul este între 25 şi 35 de lei. Preţurile acestea sunt valabile aici, la locul de recoltare, iar dacă sunt transportaţi în pieţe sau în alte locaţii se adaugă costurile de transport, manipulare şi depozitare.” a declarat acesta potrivit Agerpres.

O alternativă mai costisitoare este cea a pomilor crescuți în ghiveci, a căror costuri pot ajunge între 100-250 de lei din cauza cheltuielilor de producție, conform reprezentantului Romsilva. Conform datelor furnizate de Romsilva, un procent de 75% din totalul celor 30.594 de pomi de Crăciun puși pe Piață au fost produși în pepinierele Regiei Naționale a Pădurilor iar majoritatea pomilor oferiți spre vânzare, și anume 22.950 de pomi sunt din specia brad, restul reprezentând molizi sau alte specii rășinoase.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza