O, ce veste minunată, de la Aeroportul Internaţional Cluj se arată! Ryanair va opera noi zboruri spre încă 3 destinaţii începând din sezonul de vară al anului 2023

by Oana Spiru

Aeroportul Internațional Cluj şi compania aeriană Ryanair au anuntat operarea noilor zborurilor spre 3 destinaţii din 3 ţări europene, respectiv Bruxelles Charleroi (Belgia), Milano-Bergamo (Italia) şi  Paris Beauvais (Franţa), începând din sezonul de vară al anului 2023, respectiv 26 martie 2023. Prin această decizie, compania Ryanair îşi creşte la 5 numărul destinaţiilor disponibile de pe Aeroportul Internaţional Cluj, în prezent existând deja zboruri spre Dublin şi Londra Stansted.

Zborurile spre Bruxelles Charleroi şi Paris Beauvais spre vor fi operate fiecare cu 4 frecvenţe săptămânale, în zilele de luni, miercuri, joi şi duminică, iar zborurile spre Milano-Bergamo vor fi operate cu 7 frecvenţe săptămânale (zboruri zilnice), conform programului de zbor anexat, iar biletele sunt disponibile spre vânzare începând de astăzi, 9 decembrie 2022.

„Suntem entuziasmați să anunțăm aceste 3 destinații, Paris Beauvais, Bruxelles Charleroi şi Milano Bergamo care vor fi operate de Ryanair începând din sezonul de vară al anului 2023, de  pe Aeroportul Internațional Cluj, care vor contribui în mod cert la recuperarea deplină a traficului aerian de dinainte de pandemie”, a transmis Viorel Federiga, Preşedintele Consiliului de Administraţie al  Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj.

„Apreciem în mod deosebit decizia companiei Ryanair de extindere a operaţiunilor de zbor, demonstrând încă o dată faptul că aeroportul clujean este aeroportul regional cu cea mai dinamică şi spectaculoasă dezvoltare în ceea ce priveşte nevoile de conectivitate ale pasagerilor. Considerăm că există un potențial de piață ridicat pentru aceste 3 rute pe care deja aeroportul clujean le are în operare, ceea ce a dat naștere la o concurență sporită între operatorii aerieni. Este benefic faptul că mai mulți operatori aerieni aduc mai multe opțiuni de călătorie, ceea ce va însemna în final preţuri mai bune pentru călătoriile de pe Aeroportul Internaţional Cluj”, a precizat Directorul General al Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, domnul David Ciceo

Bruxelles este capitala Belgiei, dar şi una dintre cele trei capitale ale Europei (alături de Luxemburg şi Strasbourg). În anul 2000, Bruxelles a fost declarat capitala culturală a Europei. Tot la Bruxelles se află şi două dintre principalele instituţii europene: Comisia Europeană şi Consiliul Uniunii Europene. De asemenea, oraşul găzduieşte sediul NATO şi sediul EUROCONTROL, Organizaţia Europeană pentru Siguranţa Traficului Aerian. Pe lângă acestea, capitala Belgiei mai oferă numeroase alte atracţii turistice, Grand Place, Atomium, Manneekin Pis sau Muzeul ciocolatei. Aeroportul din Charleroi este situat la aproximativ 80 km de centrul Capitalei.

Numit „Oraşul Luminii”, „Oraşul Iubirii” sau „Capitala Modei”, Paris, capitala Franței este o destinaţie care are multe de oferit: artă, cultură, mâncare, băutură, peisaje şi istorie. Paris ocupă locul șase în lista celor mai vizitate orașe din lume, după ce a înregistrat un număr de peste 18 milioane de

Vizitatori în 2021. Parisul este un oraș multicultural plin de viață, un centru modern cu o istorie lungă și bogată. Turiștii sunt atrași de emblematicul turn Eiffel, Champs-Élysées, Bazilica Sacré-Cœur  și galeria de artă de la muzeul Luvru. Aeroportul Paris Beauvais este al 3-lea aeroport al capitalei Franţei, fiind situat la 85 kilometri de centrul Parisului.

Milano este al 3-lea cel mai vizitat oraş al Italiei, după Roma şi Veneţia, având  un farmec aparte, bogat în artă şi istorie. Milano este considerat capitala financiară a ţării, dar şi capitala modei. Principalele atracţii turistice sunt Il Duomo, Cina cea de taină a lui Leonardo da Vinci, magazinele elegante şi cafenelele de lux din Galleria Vittorio Emanuele II, precum şi cea mai prestigioasă operă din lume, La Scala din Milano. Aeroportul Orio al Serio (Bergamo) se află la aproximativ 50 km de Milano.

În prezent, prin cele peste 40 de destinații din portofoliu, Aeroportul Internațional Cluj asigură cea mai sigură, eficientă și rapidă cale spre Europa și întreaga lume, fiind cel mai mare aeroport regional din România.

Ryanair este compania aeriană numărul unu din Europa, având 88 de baze şi peste 3.000 de zboruri zilnice, stimulând astfel creşterea şi redresarea traficului în Europa.

Mai multe informații şi rezervări pot fi consultate pe site-ul www.ryanair.com .

Te-ar putea interesa si

Comenteaza