Patronul CFR-ului, Neluțu Varga, a anunțat în urma rezultatelor recente înregistrate de echipa clujeană că Dan Petrescu, actualul antrenor principal va rămâne legat de club până în 2029 după ce s-a ajuns la un acord verbal pentru prelungirea contractului tehnicianului de 55 de ani.
” Am terminat anul pe locul doi, dar suntem în grafic. Mă întrebaţi dacă Dan a semnat? Dan Petrescu nu a semnat încă prelungirea, dar nu mă mai întrebaţi de treaba asta, lucrurile sunt clare între noi.
Trebuie ca Dan Petrescu să îşi mai pună doar semnătura pe contract. Este doar o formalitate, iar el va semna sută la sută cu CFR Cluj. Deja avem acordul lui verbal. Suntem înţeleşi. Dan Petrescu o să fie antrenorul nostru până în 2029!” a declarat patronul clujenilor conform Prosport.
”Bursucul” se află la al treilea mandat alături de echipa din Gruia după ce a mai pregătit-o între 2017–2018 şi 2019 –2020. Antrenorul a adunat 4 titluri de campion al României cu CFR Cluj iar în palmaresul său se mai numără Super Cupa României cu ASA Târgu-Mureș, Cupa Chinei cucerită cu Jiangsu Sainty și un trofeu de campion al Ligii Secunde rusești alături de Kuban Krasnodar.
sursa: primasport.ro