(P) ,,WEST SIDE CHRISTMAS MARKET’’, organizat de UNTOLD UNIVERSE, ales cel mai frumos târg de Crăciun din România

by Oana Spiru

Timp de 33 de zile ,,West Side Christmas Market’’, târgul de Crăciun din Drumul Taberei organizat de UNTOLD Universe în colaborare cu Primăria Sectorului 6 a Municipiului București, a fost târgul de Crăciun preferat al tuturor românilor.

,,WEST SIDE CHRISTMAS MARKET’’, VOTAT CEL MAI FRUMOS TÂRG DE CRĂCIUN DIN ROMÂNIA

,,West Side Christmas Market’’ a fost desemnat cel mai frumos târg de Crăciun din România, din 2022, în urma unui sondaj realizat pe site-ul observatornews.ro. Top-ul a fost realizat având la baza peste 10.000 de voturi ale românilor din întreaga țară. În urma voturilor, mii de români au ales ,,West Side Christmas Market’’ ca fiind cel mai spectaculos târg de Crăciun din România. Competiția a inclus cele mai căutate târguri de Craciun din acest an, organizate în București, Sibiu, Craiova, Iași, Timișoara, Brașov și Cluj.

PRINCIPALELE ATRACȚII DE CARE S-AU BUCURAT PESTE 1 MILION DE VIZITATORI LA ,,WEST SIDE CHRISTMAS MARKET’’

În perioada 25 noiembrie – 27 decembrie concertele, focurile impresionante de artificii, roata panoramică cu peste un milion de luminițe, caruselul magic, patinoarul și cea mai mare perdea decorativă de lumini din România au fost doar câteva dintre principalele atracții îndrăgite de peste 1 milion de oameni, atât din București, cât și din țară, care au vizitat Parcul Drumul Taberei cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Una din surprizele pe care organizatorii le-au pregătit pentru această ediție a fost perdeaua spectaculoasă de lumini care a îmbrăcat podul suspendat din parcul Drumul Taberei. Aceasta a fost cea mai mare perdea decorativă din România, de până acum, a avut o lungime de peste 100 m și a fost suspendată la o înălțime de până la 50 m. În realizarea acestei instalații luminoase, organizatorii au lucrat cu o companie internațională care operează astfel de instalații în locații emblematice din lume, printre care și Rockefeller Center din New York.

Ciprian Ciucu, Primarul Sectorului 6 al Municipiului București: ,, Să vezi atât de multă lume fericită, copii cu zâmbetele până la urechi, îți umple sufletul. A avut de toate, a fost la înălțime, 33 de zile minunate! A fost cel mai fain eveniment din istoria Sectorului 6! Toți oamenii, care au muncit pentru ca totul sa iasă bine, merită aprecierea noastră. Sunt profesioniști. Sărbători fericite!‘’

Edy Chereji, co-fondator UNTOLD Universe: ,,Să ne aducem contribuția la magia Crăciunului, a fost o experiență frumoasă și pentru noi, în calitate de organizatori. Le mulțumim celor peste 1 milion de români care au vizitat târgul, cât și celor care l-au votat ca fiind cel mai frumos din România! Tuturor le promitem că vom continua povestea de iarnă și anul viitor!”

Proiectul a fost organizat de grupul UNTOLD Universe și finanțat în totalitate din fonduri private. Târgul de Crăciun a activat în Parcul Drumul Taberei, în baza unui contract de închiriere de spațiu semnat cu Primăria Sectorului 6.

Eveniment recomandat de radio-ul lui Moș Crăciun, MAGIC FM.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza