Consiliul Judeţean Cluj a finalizat cu succes un proiect european privind dotarea Ambulatoriului Spitalului Judeţean de Urgenţă

by admin

Consiliul Judeţean Cluj a anunțat finalizarea cu succes a proiectului cu finanţare europeană privind „Dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca”. Valoarea totală a proiectului european derulat de forul administrativ judeţean a fost de 15.338.367,19 lei.

Ambulatoriul integrat al unităţii medicale subordonate Ministerului Sănătăţii şi care îşi desfăşoară activitatea în spaţii aflate în proprietatea forului administrativ judeţean, precum şi laboratoarele care îl deservesc, au fost dotate cu nu mai puţin de 242 de echipamente medicale de ultimă generaţie.

„Este o nouă reuşită care ne bucură şi care reconfirmă preocuparea noastră constantă pentru organizarea şi funcţionarea optimă a instituţiilor sanitare clujene. Practic, în 7 etape am reuşit să achiziţionăm cu ajutorul banilor europeni, pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă, un număr impresionant de echipamente şi aparaturi medicale moderne destinate exclusiv diagnosticării şi tratării pacienţilor”, a declarat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj. 

Scopul investiţiei a fost acela de a asigura, prin intermediul dotărilor ultraperformante, creşterea calităţii actului medical şi de a facilita atât diagnosticarea precisă şi rapidă, cât şi stabilirea tratamentului adecvat.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza