Ministerul Sănătății a anunțat că în luna mai va organiza o nouă sesiune a examenului de rezidențiat, în cadrul căreia vor fi scoase la concurs cele 628 de locuri și posturi rămase neocupate în sesiunea din luna noiembrie 2022. Noua sesiune va avea loc pe data de 14 mai și va fi organizată împreună cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
Concursul va fi organizat în mod similiar cu cel din luna noiembrie și va avea o durată de 4 ore, în care trebuie rezolvate teste de tip grilă cu 200 de întrebări.
„Multe din locurile rămase neocupate în sesiunea din toamna anului 2022 au fost în specialități deficitare, precum medicina de urgență, medicina de familie, chirurgie generală, neonatologie. Continuarea pregătirii pentru tinerii medici este esențială și, așa cum am declarat încă de la finalul anului trecut, am luat măsurile necesare pentru a oferi această nouă posibilitate absolvenților de medicină care nu au ocupat un loc în sesiunea precedentă a concursului de rezidențiat. Trebuie să ne asigurăm că tinerii medici au un loc de muncă și, totodată, sprijin în ocuparea tuturor locurilor disponibile, inclusiv în specialitățile deficitare”, a explicat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Lista locurilor și posturilor disponibile se regăsește pe site-ul rezidentiat.ms.ro.