Toate drumurile județene din Cluj urmează a fi reabilitate sau modernizate în acest an. Este vorba despre cele 63 de drumuri județene aflate în administrarea Consiliului Județean Cluj, pentru a căror întreținere curentă și periodică se propune alocarea sumei de 40 de milioane de lei.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre care vizează aprobarea programelor de lucrări de modernizare și reabilitare, respectiv de întreținere și reparare a drumurilor județene în anul 2023.
„Infrastructura rutieră rămâne, și în anul curent, una dintre prioritățile absolute ale Consiliului Județean. Ne vom axa, în continuare, pe dezvoltarea acesteia, astfel încât să asigurăm cetățenilor condiții optime de circulație. Tocmai de aceea, am urmărit includerea tuturor drumurilor pe care le avem în administrare într-unul dintre cele două programe”, a transmis președintele CJ Cluj, Alin Tișe.
În ceea ce privește lucrările de întreținere curentă și periodică, se propune alocarea sumei de 40.000.000 de lei cu TVA, vizate fiind toate cele 63 de drumuri județene aflate în administrarea forului administrativ județean.
Totodată, în baza programului de lucrări de reabilitare și modernizare a drumurilor județene, se propune alocarea, din bugetul județului, a sumei de 5.000.000 de lei, cu TVA, urmând a fi executate lucrări pe două drumuri județene.
Acestora li se adaugă și proiectele din fonduri europene nerambursabile care au ca scop modernizarea și reabilitarea ”Drumului Bistriței” format din trei sectoare de drum situate pe drumurile județene DJ 172A, DJ 161G și DJ 161, precum și continuarea lucrărilor în vederea finalizării acestora sau demararea lucrărilor pe alte patru drumuri județene.
În același timp, în 2023 Consiliul Județean va întocmi studii geotehnice, expertize tehnice și servicii de proiectare în vederea modernizării și reabilitării a nu mai puțin de 20 de drumuri județene.
2 comentarii
[…] post Toate drumurile județene din Cluj vor fi modernizate sau reabilitate în acest an appeared first on Stiri de Cluj – Servus […]
[…] SURSA / CITESTE MAI MULT […]