CNAIR a anunțat că o porțiune de un kilometru din autostrada Sebeș- Turda se va închide circulației timp de 30 de zile, pentru remedierea unor probleme apărute în perioada de garanție.
„Pentru remedierea unor deficiențe apărute în ultima perioadă, la cererea constructorului, CNAIR a luat decizia ca începând de miercuri, 1.02.2023, ora 10:00, timp de 30 de zile, traficul să fie închis pe sensul de deplasare Sebeș – Turda, de pe A10, pe sectorul cuprins între km. 15+760 – 16+800.
Pe perioada instituirii restricțiilor traficul va fi deviat astfel:
- ieșirea de pe autostradă se va realiza, prin nodul rutier Alba Iulia Nord, prin breteaua 3, către sensul giratoriu de pe DN 1, km. 386+140, din care se va realiza și revenirea pe A10, prin utilizarea bretelei de acces 4.
Toate lucrările necesare vor fi efectuate de constructor din fonduri proprii, acestea fiind în perioada de garanție”, a trasmis CNAIR.
CNAIR face apel la conducătorii auto să circule prudent în zona cu restricții și să respecte semnalizarea rutieră din zona lucrărilor.
1 comentariu
[…] post O porțiune din autostrada Sebeș- Turda se închide timp de o lună. Traficul va fi deviat appeared first on Stiri de Cluj – Servus […]