Cod galben și portocaliu de intensificări ale vântului în mai multe județe, printre care și Clujul

by admin

Meteorologii au actualizat codul galben privind intensificări ale vântului, avertizarea fiind valabilă până miercuri dimineaţă, în zonele de munte, la altitudini mai mari de 1.500 de metri, şi până marţi seară în sudul, centrul şi estul ţării. Tot la munte, dar la altitudini mai mari de 1.700 de metri, este în vigoare un cod portocaliu de vânt puternic şi viscol. 

Un prim cod galben privind intensificări ale vântului, va fi valabil de marţi de la ora 10:00 până miercuri, la ora 8:00. Potrivit avertizării, la munte, la altitudini mai mari de 1.500 de metri, vântul va avea intensificări susţinute cu rafale de 70-100 km/h.

Până marţi seara, la ora 22.00, va fi în vigoare și un cod portocaliu privind intensificări puternice ale vântului şi viscol, la munte, la altitudini mai mari de 1.700 de metri. Aici vor fi perioade în care vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110…120 km/h, va fi viscol şi vizibilitate redusă.

O altă avertizare Cod galben va fi valabilă până marţi, la ora 22.00, vizând intensificări ale vântului. În intervalul menţionat, local în sudul, centrul şi estul ţării vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de 55…65 km/h şi mai ales în nordul Moldovei şi sudul Transilvaniei de 75…85 km/h.

Codurile galben şi portocaliu vizează judeţele Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Tulcea, Teleorman, Vâlcea, Vrancea, Vaslui şi municipiul Bucureşti.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza