Modernizarea străzii Kogălniceanu se apropie de final. Soclu pentru grupul statuar din fața UBB

by admin

Lucrările de modernizare a zonei străzii Kogălniceanu se apropie de finalizare. Primarul Emil Boc a vizitat astăzi șantierul și a verificat stadiul lucrărilor. De asemenea, edilul a anunțat că, în urma discuțiilor cu reprezentanții UBB și a solicitărilor din spațiul public, grupul statuar „Școala Ardeleană” urmează a fi ridicată pe un soclu.

„Astăzi am fost pe șantier împreună cu colegii mei pentru a verifica stadiul lucrărilor pentru proiectul de modernizare a unei părți din zona istorică a orașului (str. Mihail Kogălniceanu și străzile adiacente Universității, Emmanuel de Martonne, axa nord-sud alcătuită din străzile János Bolyai – Hermann Oberth – Kovács Dezsö, Gaál Gábor și Baba Novac). Lucrările avansează și sunt în grafic, stadiul fizic fiind de 65%. Termenul de finalizare este în a doua parte a acestui an. 

Având în vedere discuțiile și pozițiile exprimate în cadrul dezbaterii publice a bugetului municipiului Cluj-Napoca, a pozițiilor exprimate de Universitatea Babeș-Bolyai și a solicitărilor din spațiul civic local, am solicitat proiectantului și constructorului modificarea soluției inițiale din concursul de soluții (la sol) și amplasarea pe SOCLU a Grupului statuar „Școala Ardeleană”. De asemenea, am solicitat ca soluția propusă (cu soclu) să se integreze în spațiul arhitectural și urban existent din perspectiva materialelor utilizate și a dimensiunilor grupului statuar”, a transmis primarul Emil Boc.

Modernizarea zonei urmărește pietonalizarea mai multor tronsoane de străzi în aria menționată, pe care accesul pentru mașini să fie deschis doar riveranilor sau în situații de urgență, iar bicicliștii vor putea circula la comun cu pietonii, în așa numitul concept de „shared space”.

De asemenea, se vor planta peste 250 arbori, sistemul de iluminat va fi modernizat cu tehnologie LED și se vor amplasa stații de încărcare pentru mașini electrice, trotinete și biciclete electrice, precum și rastele pentru parcarea bicicletelor.

Având în vedere poziționarea sediului Universității Babeș-Bolyai pe strada Mihail Kogălniceanu, în această zonă va fi integrată o reprezentare de omagiu pe „covorul” destinat accesului în clădirea Universităţii dedicat rectorilor universității clujene de la origini până în prezent. De asemenea, pe strada Universității este propusă readucerea la locul inițial a statuii „Sfânta Maria Protectoare” (transmutată în 1957) și crearea unei piațete pe locul parcării actuale.

Valoarea totală a proiectului finanțat prin fonduri europene „Lucrări de amenajare urbană strada Mihail Kogălniceanu, strada Universităţii şi străzile adiacente” este de aproximativ 10 milioane de euro.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza