Îngrijirile paliative lipsesc cu desăvârșire de pe agenda statului! Părintele Bogdan Chiorean:” Mai puțin de 5% din persoanele ce au nevoie de îngrijiri paliative beneficiază de ele.”

by Christian Suciu

Îngrijirile paliative se află într-un punct tot mai izolat al sistemului medical după cum a afirmat managerul Centrului de Îngrijiri Paliative ”Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca, Bogdan Chiorean în cadrul emisiunii Prima News cu Ciprian Aron. Potrivit raportului HOSPICE Casa Speranței, statul acoperă în prezent doar 5% din nevoia de îngrijiri paliative.

” Mai puțin de 5% din persoanele care ar avea nevoie de îngrijiri paliative beneficiază de acest tip de îngrijiri. Mă refer la pacienți cu boli cronice progresive, în diverse stadii. Din nefericire în România, acești 5% se referă mai degrabă la pacienți aflați în stadii terminale, pacienți cu o durată de viață limitată și care se adresează centrelor paliative, puține și ele, în momentul în care, din punct de vedere curativ, nu se mai poate face nimic.

Chiar dacă pentru ei nu mai exista terapii curative încă mai exista viață. Patologiile oncologice sunt în particular foarte complexe și greu de gestionat la domiciliu iar în acest sens, nevoia de îngrijiri paliative este foarte crescută. Anul trecut am avut 720 de pacienți și nu am putut onora 960 de cereri.” a transmis Părintele Chiorean, managerul Centrului de Îngrijiri Paliative Cluj pentru Prima News.

Fostul Ministru al Sănătății, Florian Bodog a admis de asemenea nevoia existentă la nivel național pentru înființarea mai multor centre paliative pentru a asigura tratamente de calitate numărului ridicat de persoane ce necesită acest tip de tratamente.

” Există într-adevăr o necesitate de centre paliative și sunt zone în care chiar spitalele publice au deschis astfel de departamente însă eu cred că nu este nicio problema nici dacă acestea funcționează în regim privat fiindcă ele sunt contractate prin casa de asigurări. Un lucru pozitiv este că numărul de paturi alocate acestor centre nu intră in numărul de paturi de terapie acută, motiv pentru care nu vad nicio opreliște în dezvoltarea acestor centre. Este cu adevărat ultima sută de metri pentru pacienții care ajung în astfel de centre și eu cred că fiecare din noi avem dreptul la demnitate și la îngrijiri de calitate în aceste momente.” a mai declarat Senatorul Florian Bodog pentru Prima News.

Neglijența statului în ce privește îngrijirile paliative a fost remarcată inclusiv de Președintele Asociației Bolnavilor de Cancer din România, Cezar Irimia, potrivit căruia cea mai bună soluție pentru pacienții ce necesită aceste îngrijiri rămân centrele private chiar dacă o mare parte din pacienți nu își pot permite să plătească spitalizarea.

” Un procent foarte mic e alocat paliației si chiar centrele private nu fac față cererilor multiple din partea pacienților care au nevoie de asemenea îngrijiri. Ne dorim ca statul să se implice mai mult chiar dacă este deja o lege ca în orice secție de oncologie sau boli cronice, 5% din paturi să fie alocate îngrijirilor paliative. Acest lucru nu se întamplă, așa că ne bazăm pe sprijinul centrelor private de binefacere care fac acest lucru contra cost chiar dacă unii pacienți nu își pot permite să plătească aceste îngrijiri.

Conform informațiilor managerului Centrului de Îngrijiri Paliative ”Sfântul Nectarie” Cluj, tarifele pentru o zi de spitalizare pornesc de la 700 lei/ zi și pot ajunge chiar și până la 1300 de lei/zi de spitalizare.

Te-ar putea interesa si

2 comentarii

Comenteaza