Polițiștii și jandarmii clujeni au efectuat săptămâna trecută mai multe acțiuni în stațiile și în mijloacele de transport în comun, în încercarea de a combate furturile din buzunare.
„În perioada 7 – 10 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Secțiile 1-7, Biroul Rutier au pus în aplicare un plan de acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale comise în mijloacele de transport în comun.
S-a acționat împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Cluj, Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca, lucrători din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Cluj-Napoca, dar și ai Companiei de Transport Public Cluj-Napoca.
S-a acționat în zona stațiilor destinate mijloacelor de transport în comun, dar și în interiorul acestora, pe rute din municipiul Cluj-Napoca, precum și în comunele Florești și Apahida. În cadrul activităților au fost legitimate 140 de persoane”, a transmis IPJ Cluj.
Polițiștii vin și cu câteva sfaturi utile călătorilor:
- când aşteptaţi autobuzul sau alt mijloc de transport în comun în staţii aglomerate, daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră;
- evitaţi să citiţi în mijloacele de transport în comun deoarece atenţia vă este diminuată şi puteţi deveni cu uşurinţă victimele hoţilor de buzunare;
- dacă în aglomeraţie vă simţiţi înconjuraţi de persoane dubioase căutaţi să vă schimbaţi locul;
- poziţionaţi poşeta/geanta în faţa dumneavoastră, iar dacă e posibil, între corp şi un element fix în autovehicul;
- dacă vă aşezaţi pe scaun, ţineţi bagajele în braţe, în nici un caz spre exterior ori spre vecinul de scaun;
- nu purtaţi portofelul, banii ori telefonul mobil în buzunarul de la spatele pantalonilor; acesta este vulnerabil la urcarea şi coborârea din mijloacele da transport în comun.
1 comentariu
[…] SURSA / CITESTE MAI MULT […]