Fostul Ministru al Educației, Andrei Marga, despre o nouă reformă a educației: ”Au trecut 24 de ani, multe măsuri s-au deteriorat și lumea a evoluat”

by Christian Suciu

Fostul Ministru al Educației, Andrei Marga, a transmis în cadrul emisiunii Prima News cu Ciprian Aron că reforma educației este una necesară pentru învățământul românesc actual, însă consideră că proiectele de lege puse în dezbatere de Ligia Deca sunt departe de o formă agreabilă. În plus, profesorul consideră că adevăratele soluții nu pot fi identificate de pe o zi pe alta, ci printr-un proces care trebuie să dureze 2-3 ani.

”Eu socotesc că la acest proiect mai trebuie lucrat 2-3 ani. Nu este un proiect discutabil în Parlament decât dacă vrem să pierdem vremea, ori în Parlament se discută în momentul în care suntem gata să o adoptăm, atunci se fac finisările în mod normal. Consider că ar mai trebui 2-3 ani de discuții ca să ajungem în acest punct”, a declarat fostul Rector al Universității Babeș-Bolyai, Andrei Marga.

În viziunea acestuia, contextul actual în care se află România necesită o reformă a educației deoarece vechile măsuri utilizate în învățământul european la vremea ultimei reforme astăzi nu mai produc rezultate și nu mai sunt compatibile cu cerințele societății actuale.

”Singura reforma cu recunoaștere internațională este cea pe care noi am făcut-o în 1997-2000. Era cuprinzătoare, dar rolul ei a fost să compatibilizeze România cu ceea ce se făcea în Europa. România trebuia să intre în UE, în NATO, erau opțiunile poporului, iar noi am pregătit țara sub aspectul educației.
Între timp, s-au deteriorat foarte multe măsuri iar lumea a evoluat, suntem deja la 24 de ani de la aceea reformă. Paradigma pe care s-a mers în Europa în anii 90′ nu mai dă rezultate. Acum avem nevoie de o noua reformă, ori «legea» nu realizează reforma, ea împinge lucrurile în trecut, nu înainte”, a mai precizat Andrei Marga la Prima News.

În premieră pentru țara noastră, învățământul universitar beneficiază de o lege proprie, însă fostul ministru al Educației crede că mai întâi ar fi nevoie de o discuție despre calitatea învățământului superior din România. În prezent, nicio universitate din țara noastră nu mai intră în ranking-urile internaționale, UBB find singura prezentă în prestigiosul clasament Shanghai, dar undeva pe poziția 800-900.

”În domeniul universitar s-a schimbat sistemul de valori, de rectori si cel de administrație academică.
Eu n-am numit în viața mea vreun decan. Legea era alta, dar știam de la înaintașii mei că pentru un rector e important să aibă în decan o contraparte, un partener care are și altă părere. Sistemul actual în care un rector e ales în sistem parlamentar și apoi el numește totul este o mare eroare. În Romania întâlnim un feudalism care distruge fibra universităților” , a mai adăugat liberalul Andrei Marga.

”Au ajuns rectori oameni modești și din punct de vedere științific, și ca relief cultural, modești ca o contribuție adusă societății. Rectorii trebuie să aibă o opinie în societate. Toți rectorii au aplaudat această lege ori asta nu se face dacă tu, ca rector, ai o altă viziune. Prelungirea mandatelor este o altă eroare, patru ani sunt suficienți pentru un mandat. Rectorul trebuie ales de Senatul Universitar. Nu exista un corp electoral mai calificat decât Senatul, nici toată populația, nici cercul restrâns sau Comisia de Selecție. Sistemul care se vrea la noi este unul greșit și nu face decât să întărească «feudalismul»” a mai adăugat Andrei Marga.

Acesta s-a arătat în mare măsură îngrijorat și de așa-numitul ”exod al creierelor” prin care un număr tot mai mare de tineri români aleg să emigreze chiar și în perioada studiului universitar, fără să se mai întoarcă ulterior în țară.

”Este deja o pierdere îngrijorătoare a numărului de tineri care pleacă. Este îngrijorătoare fiindcă față de tinerii greci, turci sau chinezi, ai noștri nu prea se întorc, procentul este tot mai mic. Și eu am studiat afară în tinerețe, dar am știut mereu că aici e locul meu. Românii se întorc greu în ziua de azi și nu poți să-i aduci înapoi dacă nu normalizezi niște lucruri care se întamplă în societate, nu doar în educație. Cat timp nu funcționează un sistem judiciar de încredere nu vor veni înapoi mulți. Pleacă și adulții si nu mai vin, darămite tinerii. Riscul este mare deoarece pierdem tot mai mulți oameni” .



Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza