Universitatea Cluj primește astăzi de la ora 21:00 vizita echipei FC Argeș în prima etapă a Play-Out-ului Superligii. ”Șepcile roșii” pornesc de pe locul doi în clasamentul Play-Out-ului în timp ce echipa din Trivale se află pe ante-penultima poziție a competiției. Elevii lui Ioan Ovidiu Sabău și-au pus ochii pe o victorie care să șteargă cu buretele rezultatul din etapa precedentă în fața rivalei locale iar oaspeții aflați pe loc de baraj înaintea confruntării vor să începă cu dreptul mandatul nou venitului tehnician, Bogdan Argeș Vintilă.
De-a lungul istoriei cele două echipe s-au întâlnit la Cluj de 29 de ori unde gazdele au înregistrat 14 succese, 9 înfrângeri și 6 rezultate de egalitate iar în actualul sezon, piteștenii au obținut o victorie și un egal împotriva alb-negrilor. Istoria confruntărilor dintre cele două echipe a început pe 26 noiembrie 1961 când Dinamo Pitești învingea Știința Cluj cu 2-1 pentru ca peste 7 luni ”studenții” să se răzbune în retur cu un scor de 5-1 în meciul ce a consemnat debutul lui Nicolae Dobrin pe scena fotbalului românesc, jucătorul considerat și în ziua de azi cel mai tânăr debutant din istoria competiției, la 14 ani, 10 luni și 5 zile.
Duelul dintre cele două formații va putea fi urmărit de la ora 21:00 în direct pe Prima Sport 2 și pe platforma Primaplay.ro.
sursa: primasport.ro
1 comentariu
[…] SURSA / CITESTE MAI MULT […]