Vineri, 13 martie, avem parte tot de vreme frumoasă, deşi temperaturile vor fi în scădere. De sâmbătă, vremea rea se întoarce în toate regiunile, iar maximele nu vor mai depăşi 14 grade în sud-estul ţării. Meteorologii anunţă ploi în toată ţara, iar la munte, lapoviţă şi ninsori.
La munte vor fi precipitaţii şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, ziua în nordul Carpaţilor Orientali şi la altitudini mari în Munţii Apuseni, apoi şi în masivele înalte din restul zonei montane. Vântul va avea intensificări temporare la munte, unde rafalele vor depăşi 70…90 km/h, dar local şi în celelalte zone.
Astăzi, 13.03.2020 la Cluj sunt 15 garde, cu sanse de 55% ploaie. Sâmbătă temperaturile scad până la 11 grade și duminică vor fi 8 grade.