ȘANSĂ LA NORMALITATE pentru un băiețel de 4 ani ce a primit un rinichi de la tatăl său! Operația a avut loc la Institutul Clinic de Urologie si Transplant Renal din Cluj-Napoca

by Oana Spiru

Minune înainte de Paște pentru o familie din București a cărui băiețel s-a născut cu grave probleme și a avut nevoie urgentă de un transplant de rinichi. Donatorul a fost chiar tatăl lui, iar intervenția a durat aproximativ două ore. Medicii de la Cluj, cei care au efectuat transplantul, spun că operația a fost un succes și în zilele următoare cei doi vor fi externați.

Pare uimitor că băiețelul în vârstă de 4 ani a reușit să primească rinichiul chiar de la tatăl lui. Testele de compatibilitate le-au dat încredere medicilor de la Institutul de Urologie si Transplant Renal Cluj.

„Din naștere, insuficiența cronică renală, până în momentul transplantului. Am fost investigați de doi medici de la București. Am fi făcut transplantul mai repede, dar nu s-a putut pentru că a fost copilul mititel și nu se putea face”, a declarat Cosmina, mama băiețelului de 4 ani.

Cea mai bună veste a venit după operația ce a durat peste 2 ore, aceasta fiind că intervenția a fost un succes. Băiețelul este în ziua a treia după transplant, nu mai are tubulețe, se plimbă, se joacă, iar peste 2 zile pleacă acasă.

”Evoluția copilului este excelentă cu probe de funcție renală normale încă din prima zi. Colectivul ICUTR are atât capacitatea cât și dorința de a rezolva astfel de cazuri complexe în sfera transplantului renal și a urologiei”, spune șeful secției de transplant renal, dr. Elec Florin.

Chiar dacă în unele situații unii părinți refuză să fie donatori, de teamă, medicii spun că în cele mai multe cazuri este cea mai buna variantă pentru ca cei mici sa primească o nouă șansă la viață.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza