Termenul de depunere a amendamentelor pentru legile educației propuse de Ministrul Educației, Ligia Deca, a expirat în cursul zilei de ieri, iar numeroase partide au intervenit cu propuneri de modificare pentru controversatele proiecte, care se doresc a reforma complet sistemul de învățământ românesc.
Opoziția are o poziție fermă în ceea ce privește proiectele de lege, despre care spune că nu aduc nicio schimbare majoră care să ajute elevii sau dascălii. Senatorul USR, Ștefan Pălărie, a declarat la Prima News cu Ciprian Aron:
”Noi (USR) am depus peste 200 de amendamente. Cele mai multe la învățământul preuniversitar și 30 de amendamente la legea învățământului superior. Așa cum sunt astăzi, legile educației sunt doar niște schimbări de cuvinte pentru a reflecta starea de azi a sistemului, puse în staniol pentru a bifa ideea de lege, nu vom ajunge nicăieri cu aceasta reformă”, a transmis deputatul USR.
Nici membrii Coaliției de la putere nu sunt încântați de proiecte. Deputatul PSD, Ana Predescu susține că în această variantă, legile pot avea un efect bulversant asupra elevilor, care abia s-au obișnuit cu modurile de evaluare din prezent, iar termenul de 26 aprilie pentru adoptarea unui raport în cadrul Comisiei pentru învățământ este unul grăbit, dată fiind amploarea amendamentelor depuse.
”Lipsa de continuitate a obiectivelor asumate în învățământul românesc este principala problemă pe care o avem în momentul de față și aș mai adăuga și graba extraordinară cu care Președintele Iohannis își dorește să-și asume aceste legi pentru a fi trecute cât mai repede prin Parlamentul României. Am primit mii de amendamente din partea tuturor organismelor consultate. Nu ne putem grăbi într-un asemenea mod cu legea educației, sunt mii de amendamente pe care le-am primit”, a declarat deputatul PSD în cadrul intervenției sale pentru Prima News.
Conform afirmațiilor deputatului din Comisia pentru învățământ, actuala reformă va deveni una dintre cele mai amendate legi ale învățământului românesc iar la stadiul curent în care se află, acesta nu va putea mulțumi toți actorii implicați în actul educațional.
Nici profesorul universitar Viorel Nistor nu este mulțumit de mult anunțata reformă.
”Nu s-a pornit plecând de la rezultatul procesului educației, acei tineri, absolvenți și copii ce au nevoie de o educație mai bună, pe alte principii, eventual schimbate și nu de cosmetizări inutile. Chestiunile vizate de această reformă sunt lucruri administrative precum materiile din care se dă sau nu Bacalaureatul însă nu s-a ajuns la conținutul educațional și la modul în care acesta e însușit de elevi. Primim elevi din ce în ce mai slab pregătiți, mai dezinteresați și mai neîncrezători în școală și în rostul ei in lume. Această senzație e tot mai pregnantă în perioada post pandemică, în care legăturile s-au rupt intre profesori și elevi și poate chiar mai mult între clasa politică și realitate”, a declarat acesta în emisiunea Prima News cu Ciprian Aron.
2 comentarii
[…] post Val de amendamente la Legile Deca! Deputat PSD:” Va deveni una din cele mai amendate legi ale înv… appeared first on Stiri de Cluj – Servus […]
[…] SURSA / CITESTE MAI MULT […]