A devenit funcțional primul centru de tip Respiro destinat persoanelor adulte cu dizabilități. Centrul este situat în comuna Florești, strada Porii, nr. 131B și funcționează în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Cluj.
„Este o inițiativă extrem de benefică și care răspunde unor nevoi reale, de suport și de odihnă. Practic, prin intermediul acestui centru vom da tuturor celor care au în îngrijire persoane cu handicap grav și care sunt zi de zi, ceas de ceas, alături de acestea, posibilitatea de a se odihni câteva zile sau de a-și rezolva propriile probleme, știind că cei dragi sunt foarte bine îngrijiți în această perioadă. Le dăm, astfel, acestor asistenți personali, de multe ori rude ale persoanei cu dizabilități, șansa unei mici pauze, a unui respiro, prevenind epuizarea și suprasolicitarea acestora”, a transmis Alin Tișe, președintele CJ Cluj.
Centrul are o capacitate inițială de patru beneficiari, persoane adulte cu dizabilități, încadrate în gradul grav de dizabilitate, cu asistent personal, care domiciliază pe raza județului Cluj. Investiția a presupus achiziționarea unui spațiu și dotarea acestuia cu toate echipamentele necesare. Astfel, fiecare beneficiar este cazat într-un dormitor propriu, dotat cu mobilier adecvat, imobilul fiind special adaptat la nevoile persoanelor cu dizabilități. De asemenea, centrul dispune și de spații comune pentru realizarea activităților zilnice, cameră de socializare pe timp de zi și spațiu pentru activități recreative și de petrecere a timpului liber.
TTotodată, fiecare beneficiar care va accesa aceste servicii va fi abordat în mod individualizat, în concordanță cu tipul de handicap – somatic, vizual, fizic, auditiv, mental. Scopul final al activităților în care va fi implicat este acela de depășire a situațiilor de dificultate, prevenire a instituționalizării, combatere a riscului de excluziune socială, printr-o alternativă care promovează menținerea în familie, incluziunea și integrarea socială și creșterea calității vieții acestora.
Centrul Respiro va oferi găzduire pe o perioadă determinată, de maxim 30 de zile și de maxim 90 de zile în etape diferite în decursul unui an calendaristic.
Valoarea totală a proiectului a fost de 671.000 lei, cu finanțare prin Programul de Interes Național în domeniul înființării de servicii sociale de tip centre de zi, centre respiro/centre de criză și locuințe protejate, cofinanțarea Consiliului Județean Cluj fiind de 119.000 lei.
Proiectul a fost implementat în parteneriat cu Filiala Napoca a Societății Române Alzheimer și se va derula pe o perioadă de minim 10 ani.
1 comentariu
[…] SURSA / CITESTE MAI MULT […]