Rectorul UBB, Daniel David, susține greva sindicaliștilor din învățământ pentru majorarea salariilor:” Numai așa putem restaura statutul de prestigiu al educației în societate!”

by Christian Suciu

Rectorul Universității-Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a transmis că susține creșterea salarizării din învățământul preuniversitar și universitar însă consideră că trebuie să existe o diferențiere între salarii pe bază de merit și performanță după ce e va va ajunge la un nivel decent de salarizare.

” Eu nu sunt membru de sindicat, dar susțin ideea sindicală de acum a creșterii salariale în preuniversitar și în universitar (aici, după mine, mai ales pentru gradele didactice/de cercetare mici, pentru personalul auxiliar și nedidactic/administrativ). Numai așa putem restaura statutul de prestigiu al educației în societate! Ca om care susține excelența și meritocrația în mediul academic, cred însă că trebuie discutat apoi și despre diferențieri salariale pe bază de merit/performanță, dar asta, sigur, după ce asigurăm un nivel comun decent de salarizare. Îmi doresc ca deciziile sindicatului și ale celorlalți colegi să țină cont și de interesele studenților, în final noi fiind aici pentru ei și putând câștiga în prestigiu doar împreună!” a comunicat Rectorul UBB Cluj, Prof. Univ. Dr. Daniel David.

Astăzi sindicaliștii din educație intră în grevă generală până când Guvernul va veni cu o soluție credibilă, care să ofere perspective foarte clare, iar cei care au semnat pentru declanșarea ei vor renunța la această formă de protest.

Revendicările greviștilor:

  • Majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic;
  • Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei;
  • Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic;
  • Acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă personalului din învăţământ;
  • Acordarea drepturilor prevăzute în legislaţia în vigoare şi contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizaţiei de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
  • Creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ, pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii;
  • Renunţarea la aplicaţia EduSal şi înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat şi administrat de Ministerul Educaţiei

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza