Ce faci weekend-ul acesta? Dacă ești în Cluj, consideră-te unul dintre norocoșii care au ocazia să vadă WCF International Cat Show, competiție dedicată felinelor, care va avea loc la Iulius Mall. Peste 130 de exemplare din 20 de rase vor putea fi admirate timp de două zile, la competiția internațională.
Timp de două zile, Atriumul Iulius Mall va găzdui cel mai elegant concurs, cu un „catwalk” în adevăratul sens al cuvântului. Sâmbătă și duminică,clujenii sunt invitați la competiția WCF International Cat Show, unde vor putea să admire peste 130 de pisici din România, Ungaria, Italia, Serbia, printre care și rase precum: British Longhair, Minuet Longhair, Persană, Highland Fold, Highland Straight, Maine Coon, Munchkin Longhair, Siberiană, Bengaleză, British Shorthair, Cornish Rex, Exotic Shorthair, Transylvanian, Albastră de Russia, Savannah, Scottish Fold, Scottish Straight și Thai.
Evenimentul are loc, în ambele zile, în intervalul orar 10.00 – 18.00, iar în prima parte a fiecărei zile va avea loc arbitrajul individual al pisicilor înscrise în concurs, unde fiecare felină va trece printr-un proces de jurizare, iar cele care obțin cele mai mari punctaje vor participa în finală. Ulterior, va avea loc și arbitrajul de ring, separat pentru adulți, adulți castrați și pui/juniori. În a doua parte a fiecărei zile va avea loc proba Best in Show, când îi vor impresiona pe cei prezenți cu skill-urile lor.
Juriul este format din specialiști din Austria, Letonia și Italia. Mai multe detalii puteți afla pe pagina de Facebook dedicată evenimentului.
Vino în acest weekend să vezi cele mai spectaculoase pisici, la WCF International Cat Show!
1 comentariu
[…] SURSA / CITESTE MAI MULT […]