Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, marcată la Cluj-Napoca

by Oana Spiru

Consiliul Județean Cluj susține, și în acest an, demersurile prin intermediul cărora se marchează, în data de 14 iunie, Ziua Mondială a Donatorului de Sânge.

Astfel, în semn de solidaritate cu toți donatorii de sânge, care contribuie prin gestul lor la salvarea vieții sau la îmbunătățirea stării de sănătate a semenilor aflați în situații medicale dificile, în seara zilei de miercuri, 14 iunie 2023, sediul forului administrativ județean, situat în municipiul Cluj-Napoca, pe Calea Dorobanților, nr. 106, precum și stadionul Cluj Arena vor fi iluminate în culoarea roșie.

Reamintim, în acest context, faptul că între Consiliul Județean Cluj și Institutul Național de Transfuzie Sanguină „Prof. Dr. C. T. Nicolau” a fost încheiat un Protocol de colaborare în vederea sprijinirii desfășurării unor acțiuni de donare de sânge. În baza acestuia, Consiliul Județean Cluj se implică activ în campaniile de conștientizare derulate la nivelul județului Cluj și care au drept principal obiectiv creșterea numărului donatorilor de sânge.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza