Andrea Mandorlini a semnat cu CFR Cluj! Antrenorul care a reușit al doilea event din istoria clubului se întoarce în Gruia

by Christian Suciu

Reprezentanții echipei CFR Cluj au anunțat oficial înțelegerea cu antrenorul italian Andrea Mandorlini care va prelua funcția de antrenor principal al echipei din Gruia după plecarea lui Dan Petrescu la Jeonbuk Hyundai. Tehnicianul în vârstă de 62 de ani se întoarce în Gruia pentru al doilea mandat pe banca clujenilor, alături de care a reușit ”eventul” în sezonul competițional 2009/2010.

”Țelul clubului nostru de a continua ascensiunea avută în ultimii ani, alături de vasta experiență și profesionalismul lui Andrea Mandorlini, vor face echipă în noul sezon competițional! Tehnicianul care a făcut posibil, în 2010, al doilea event din istoria CFR Cluj se întoarce pe banca tehnică din Gruia! Bentornato, Mister!” au transmis pe pagina oficială de Facebook, reprezentanții ”feroviarilor”.

Antrenorul născut la Ravenna a mai antrenat în decursul carierei sale la echipe precum Hellas Verona, Genoa, Sassuolo, Bologna, Cremonese, Spezia, Triestina, Padova iar în ultimul sezon competițional a pregătit-o pe Mantova 1911 în Serie C.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza