O clipă de neatenție se putea termina tragic pentru o femeie din Cluj-Napoca. Aceasta a fost lovită de o mașină în timp ce încerca să traverseze neregulamentar, iar în urma impactului a fost proiectată într-un alt autoturism. Accidentul a avut loc luni, pe strada Moților din Cluj-Napoca.
„Din cercetările preliminare s-a constatat că o femeie de 79 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, angajată în traversarea regulamentară a străzii, a fost surprinsă și accidentată de un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 27 de ani, din direcția cartierului Mănăștur. După impact, femeia a fost proiectată într-un alt autovehicul.
Femeia a primit îngrijiri medicale la fața locului, iar apoi a fost transportată la o unitate medicală. Testările cu aparatul etilotest a conducătorilor auto au rezultat negative”, a transmis IPJ Cluj.