Zborul regulat Cluj- Budapesta a fost anulat. Cursa a fost inaugurată în urmă cu trei luni

by admin

Compania aeriană AirConnect a anunțat că va anula zborurile regulate dintre Cluj-Napoca și Budapesta. Această rută fusese inaugurată pe 28 martie 2023, cu două zboruri pe săptămână, în fiecare zi de marți și sâmbătă. Din păcate, în această perioadă, doar trei curse nu au fost afectate de întârzieri.

Din motive tehnice și/sau comerciale, o parte dintre zborurile companiei au fost comasate cu cele dintre Budapesta și București, iar altele au fost anulate, scrie boardingpass.ro.

Ultimul zbor al AirConnect dintre Cluj-Napoca și Budapesta a fost operat în 10 iunie 2023, iar cel din 13 iunie a fost anulat, potrivit Flightradar24.

Compania aeriană va continua să zboare spre capitala Ungariei, însă doar de la aeroportul „Henri Coandă” (Otopeni) din București, în fiecare marți și sâmbătă. 

O dată cu anularea acestor curse, ruta Cluj-Napoca- Budapesta va fi operată în continuare doar de compania aeriană maghiară Aeroexpress Regional. Aceasta operează patru zboruri pe săptămână între cele două orașe.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza