O alunecare de teren de mari dimensiuni a apărut la nord de municipiul Alba Iulia, pe dealul din apropierea autostrăzii A 10 Sebeş-Turda. Aceasta după ce în acest an o altă porțiune de autostradă a fost afectată de o altă alunecare de teren, iar traficul în zonă a fost deviat. Oficialii DRDP Cluj au anunțat că firma care a realizat tronsonul de autostradă face o expertiză în zonă, lucrarea, realizată de compania italiană Pizzarotti, fiind în garanţie.
În imaginile postate online de Ziarul Unirea se vede cum, pe versantul care mărgineşte autostrada A10, o bucată de teren s-a desprins şi a pornit la vale către şosea. Chiar dacă momentan alunecarea nu afectează autostrada, în timp există riscul ca valul de pământ să vină peste carosabil.
DRDP Cluj au spus că antreprenorul realizează o expertiză între km 16+000 – km 17+000, care va stabili cauzele apariţiei degradărilor.
„Lucrarea se află în perioada de garanţie, reparaţiile se realizează pe cheltuiala antreprenorului, iar garanţia se va prelungi cu perioada efectuării lucrărilor”, au transmis reprezentanţii DRDP Cluj.
Anul acesta, o bucată din tronsonul de autostradă proiectat şi construit de compania italiană Pizzarotti s-a rupt, tot la nord de Alba Iulia. Lucrările de reparaţii au durat câteva luni şi au fost realizate pe banii constructorului.