Un biciclist în vârstă de 26 de ani din Cluj-Napoca a fost rănit grav în urma unui accident rutier ce s-a desfășurat în cursul serii trecute la intersecția dintre Strada Lombului și Strada Corneliu Coposu. În urma testării alcoolscopice s-a constatat că biciclistul se afla sub influența băuturilor alcoolice. Individul a suferit multiple traumatisme și a fost transportat la o unitate medicală pentru a i se acorda îngrijiri de specialitate.
” Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că un tânăr, de 26 de ani, din Cluj-Napoca, care circula cu bicicleta dinspre Strada Lombului, nu s-ar fi asigurat corespunzător la pătrunderea pe strada Corneliu Coposu, fiind accidentat de un ansamblu de vehicule, condus pe strada Corneliu Coposu, de către un bărbat, în vârstă de 64 de ani, din Republica Moldova. La testarea alcoolscopică, tânărului de 26 de ani i-a rezultat o concentrație de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat” au transmis reprezentanții IPJ Cluj.