Rectificare de 392 milioane de lei la bugetul local ca lucrările la Centura Metropolitană să înceapă odată cu cele la Spitalul Regional de Urgență. Emil Boc:” Vom lărgi de la 3-6 benzi partea Cluj-Florești, până la Spitalul Regional de Urgență.”

by Christian Suciu

Primarul Clujului, Emil Boc, a aprobat în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local o rectificare de buget pentru a introduce suma necesară contractului de proiectare și execuție a Centurii Metropolitane. În urma ședinței extraordinare, proiectul de hotărâre a fost aprobat în unanimitate iar bugetul municipiului Cluj-Napoca a fost majorat cu 392 de milioane de lei.

”Astăzi la prânz vom semna contractul de proiectare și execuție pentru primul tronson al centurii metropolitane a Clujului. Acesta este și motivul pentru care am convocat această ședință de îndată, pentru a putea include în bugetul municipiului Cluj-Napoca sumele de bani aferente acestui proiect, în urma demersurilor pe care împreună cu colegii mei le-am efectuat la Ministerul Transporturilor.

Este vorba despre primul tronson al centurii metropolitane, între Cluj și Florești, care are ca menire principală asigurarea conectivității cu Spitalul Regional de Urgență. Obiectul contractului nostru are o valoare de 18,8 milioane de euro, fără TV, sau 22,4 milioane de euro cu TVA”, a transmis Primarul Emil Boc, în cadrul Ședinței de Consiliu Local.

Potrivit edilului clujean, în urma semnării contractului pentru Centura Metropolitană vor urma 20 de luni pentru faza de proiectare și execuție iar primul tronson realizat va asigura conectarea la Spitalul Regional de Urgențe.

”Practic, se lărgește de la 3 la 6 benzi partea Cluj-Florești până la Spitalul de Urgență. Câte o bandă pe sens va fi dedicată transportului în comun, salvării, poliției, pompierilor… pentru a putea facilita accesul imediat la acest obiectiv extraordinar de important în materie de sănătate pentru noi, anume Spitalul Regional de Urgență. De asemenea, acest tronson va fi dotat cu piste de biciclete, vom avea un pasaj subteran în zona Metro și un pasaj rutier suprateran la Spitalul Regional de Urgență.

De ce am început cu acest prim tronson? Din nevoia de a fi sigur că asigurăm conectivitatea la Spitalul Regional de Urgență, un spital care are finanțare europeană asigurată de peste 610 milioane de euro, un spital care va avea 849 de paturi, 19 săli de operație, subsol, parter, cinci etaje, heliport… cu termen de finalizare 2027. Deja pachetul 1 de licitație pentru Spitalul Regional de Urgență este lansat, termenul de depunere a ofertelor este 21 septembrie, în valoare de 16 milioane de euro cu TVA. Pachetul 2 de licitație este prevăzut pentru octombrie 2023, în valoare de 406 milioane de euro cu TVA. După cum vedeți, datele arată că anul viitor vom fi în lucru cu Spitalul Regional de Urgență.” a mai adăugat Emil Boc în Ședința Extraordinară a Consiliului Local.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza