Tragedie la Jucu. Două persoane și-au pierdut viața într-un accident rutier

by admin

Două persoane și-au pierdut viața marți dimineață, după ce au fost loviți de un șofer în timp ce traversau strada pe o trecere de pietoni. Accidentul a avut loc în jurul orei 6:15 în localitatea Jucu.

„Din cercetările preliminare efectuate la locul accidentului s-a constatat că un ansamblu de vehicule (autoturism și semiremorcă), condus în direcția municipiului Gherla de un bărbat de 31 de ani, din Suceava a surprins și accidentat doi pietoni, bărbați de 46 și 48 de ani, ambii din comuna Bonțida, angajați în traversarea părții carosabile, pe trecerea de pietoni semnalizată și marcată corespunzător.

Testarea cu aparatul etilometru a conducătorului auto a rezultat negativă. A fost condus la o unitate medicală unde i se recoltează probe biologice”, a transmis IPJ Cluj.

ISU Cluj a intervenit cu un echipaj SMURD, care le-au acordat victimelor primul ajutor.

„Echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă, din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca, intervine în aceste momente la un grav accident rutier petrecut la intrarea în localitatea Jucu Herghelie.

La fața locului s-au găsit doi bărbați cu traumatisme foarte grave, iar pentru unul dintre aceștia se aplică manevre de resuscitare”, a transmis și ISU Cluj.

Din nefericire, echipajele medicale care au intervenit au declarat decesul ambilor bărbați.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

GABRIEL ALEXANDRU PINTEA 29/08/2023 - 18:09

Cu tot respectul când dati o stire , informați-vă si informații corect cititori!!!
Una dintre victimele ale accidentului de azi dimineață este Jiman Calin in vârstă de 57 de ani din localitatea Bontida, împreună cu el se afla tot un locuitor al comunei Bontida , ambii se deplsau spre locul de muna din Jucu !!!!

Raspunde

Comenteaza