Un incendiu puternic a izbucnit seara trecută la un grajd din localitatea Leurda, comuna Cășeiu. Alarma a fost dată în jurul orei 21:10, iar pompierii au intervenit cu două autospeciale cu apă și spumă. Deoarece accesul în zonă era dificil și nu existau surse de alimentare cu apă, intervenția a durat întreaga noapte.
„Când echipajele au ajuns la fața locului, incendiul se manifesta generalizat, pe o suprafață de aproximativ 200 mp. De notat faptul că accesul în zonă s-a realizat cu dificultate. Totodată, în apropiere nu existau surse de alimentare cu apă pentru autospeciale. În consecință, pe parcursul intervenției, una dintre mașinile noastre a efectuat mai multe drumuri în Dej pentru a alimenta.
În paralel, pompierii rămași la fața locului au realizat dispozitivele de stingere și au reușit să salveze 3 pisici din grajd. Din păcate, 5 rațe și alte 3 pisici au fost pierdute. Nu au existat persoane care să fie rănite în urma acestui eveniment. De menționat faptul că în interiorul grajdului se afla o cantitate considerabilă de fân. Drept urmare, lichidarea totală a durat aproape 8 ore, forțele noastre revenind la unitate în jurul orei 05:00”, a transmis ISU Cluj.
Cauza probabilă a incendiului este în curs de cercetare.
1 comentariu
[…] Citeste mai mult […]