VIDEO: Percheziții în Cluj la locuințele unor persoane acuzate de trafic de droguri. Cercetările au început în urmă cu aproape 3 luni

by admin

Polițiștii clujeni și procurorii DIICOT au efectuat două percheziții domiciliare în județul Cluj, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc și mare risc. Suspecții se aflau deja în arest preventiv încă din luna iulie.

„În urma perchezițiilor, a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra unui cont bancar, în care se află 27.500 de lei, existând bănuiala rezonabilă că banii ar proveni din săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri. În cursul activității, persoana percheziționată (membră de familie a unuia dintre arestați) a predat în mod voluntar organelor de urmărire penală 211.980 de lei și 12.460 de euro, despre care exista bănuiala rezonabilă că ar proveni din săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri.

Reamintim că, la data de 19 iulie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Cluj-Napoca, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc și mare risc.

La data de 19 iulie a.c., printr-un apel la SNUAU 112, era sesizată tulburarea ordinii și liniștii locatarilor de la un apartament, situat în municipiul Cluj-Napoca. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca s-au deplasat la locul sesizării, și au stabilit identitatea a trei bărbați din imobil.

În contextul în care existau suspiciuni cu privire la comportamentul persoanelor legitimate de polițiștii structurii de ordine publică, în continuare, au fost informați polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate. În cursul aceleiași zile, în jurul orei 14.00, la imobilul respectiv s-a deplasat un bărbat, despre care existau indicii că ar avea legătură cu respectiva cauză aflată în documentare.

Acesta a fost condus la sediul unității de poliție, iar în urma controlului bagajului pe care îl avea asupra lui, au fost descoperite și ridicate două pungi cu substanță cristalină de culoare albă, având o greutate totală de un kilogram, două comprimate de culoare albastră și 4.200 de lei.

În continuare, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Cluj-Napoca, în localitatea Florești și în comuna Mociu, fiind descoperite și ridicate cantități de drog de mare risc (3-CMC), un plic cu 2 grame de substanță albă sub formă de praf, două comprimate de Ecstasy, un comprimat de Xanax, dar și 20.650 de lei.

De asemenea, au fost ridicate 9 telefoane mobile, un sistem de stocare portabil, un aparat foto, plicuri și pungi de tip ziplock, filtre și foițe utilizate la confecționarea țigaretelor, recipiente cu diferite urme de substanțe și 4 cântare de mare precizie”, a transmis IPJ Cluj.

În baza probatoriului administrat, cei 3 bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, iar, ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca, Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj și jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza