”Am pus fluturi, flori si păsări phoenix peste cancer! Am colorat durerea în roșu , verde, și albastru. Mi-am privit cicatricile crestate adânc în piele după diagnosticul crunt si le-am văzut în altă forma ! o simpla pata de culoare m-a determinat sa mă accept, sa mă iubesc, si sa înțeleg ca atâta timp cât pot să așez o pensula acolo unde moartea avea alt plan, merg mai departe!”- sunt mărturiile românilor care au învins cancerul, și care au fost provocați să își lase trupurile pline de cicatrici, pictate de artiști!
E o provocare pe cât de dureroasă, pe atât de mângâietoare pentru că s-a născut din experiența de viață a unei clujence care a învins, la rândul ei, lupta cu cancerul. Sesiunile de artă și terapie se desfășoară în aer liber.
Un număr impresionant de supraviețuitori, femei și bărbați deopotrivă, se lasă în mâinile artiștilor de câțiva ani buni, în ședințe de terapie si culoare, care se desfășoară în aer liber, la Cluj iar portretele lor sunt așezate mai apoi in spitalele de oncologie din Romania, pentru a privi speranța!
”Chiar daca a rămas ceva acolo cicatricea aia e ceva frumos, e un început frumos!” spune Crista.
”Știți expresia „fă rai din ce ai”, până nu am făcut cancer nu am înțeles expresia cu adevărat.” afirmă Sorina.
La prima vedere ai senzația că zborul și zâmbetul acestor oameni, înfășurați în eșarfe de mătase, cu fluturi si păsări ce le cresc pe trup, sunt actori in videoclip. Practic au fost actori, fără sa vrea, si parte dintr-un scenariu, care i-a dus in cumpănă, și în pragul dintre viață și moarte. Sunt supraviețuitorii cancerului, și da, râd , pentru ca au învins moartea.
Cuvinte cu o forță incredibilă! Zâmbete care vin după luni sau ani de chin. Oamenii aceștia frumoși si-au privit trupurile și cicatricile rămase în urma intervențiilor și și-au dorit un singur lucru: culoare peste ele!
Au întâlnit-o pe Alina Nistor, Președintele Asociației ”Oameni Buni”, care s-a luptat ani buni cu un cancer de colon agresiv. L-a învins, a adunat in jurul ei artiști și a început să le picteze trupurile.
”Suntem la ediția a 4-a a ”On cool Art”, ce a luat naștere în 2019. La început am pictat 9 modele și am ajuns astăzi să avem 30 de tablouri expuse, 30 de modele care au învins cancerul și au acceptat să se dezbrace de toate greutățile vieții și să arate că exista viață după un diagnostic oncologic.” a transmis Alina Nistor, despre începutul proiectului ”On Cool Art”.
De multe ori urmările pe care le lasă cancerul pe corp deschid și alte răni atunci când sunt privite.vCare trimit in trecut si te arunca in locul unde disperarea şi deznădejdea te înecau clipă de clipă.
”Nu voiam să ascund cicatricile. Tot desenul ocolește cumva (n.r.-cicatricea), dar în același timp te invită să privești prin ce am trecut.” mărturisește Ștefan, unul dintre modelele masculine ale ”On Cool Art”.
El și alții, mama ta, prietenul tău, colegul tău de birou. Poveștile sunt diferite, însa în esență, vorbim de aceleași drame, care macină secundele, săptămânile sau anii.
” Nu trebuie să treacă nimeni prin cancer, și în momentul în care a devenit posibilă operația , că inițial nu era posibilă, mi s-a părut că exact asta s-a întâmplat. Am renăscut, ca un phoenix și din prima clipă am știut că ăsta va fi desenul.” spune Sorina, model ”On Cool Art”.
O mană de artiști care pictează culoare in locul unde alta data era așezata durerea , un fotograf care îi cheamă apoi să analizeze împreună instantaneul, zâmbind și chicotind – toate acestea sunt raiul de aici, de pe pământ, al supraviețuitorilor. O aripă de fluture sau o pasăre phoenix, acolo unde altădată era pieptul unei mame. Sunt doar câteva dintre picturi. După ce trupurile le-au devenit artă, supraviețuitorii s-au lăsat fotografiați. Cele 30 de portrete – o invitație de a reflecta asupra vieții – sunt parte a unei expoziții, la Cluj.
”Am crezut că o să îmi fie greu dar nu este greu. Sunt fericită pentru ceea ce transmite, și mă bucur că lumea începe să vadă cu totul și cu totul altfel, această boală, așa că sunt mai mult decât bucuroasă sa văd că este privit din ce în ce de mai multa lume.” a afirmat Crista, model în cadrul proiectului.
Potrivit Alinei Nistor, expoziția are loc anual și reprezintă un moment de întâlnire pentru toți beneficiarii din țară.
” Ne dorim să ajungem cu tablourile în cât mai multe spitale din țară unde mesajul nostru să fie luat ca și un exemplu, ca o motivație de a lupta în tratamentul pentru cancer.” a mai adăugat Alina Nistor, Președintele Asociației ”Oameni Buni”.
Cancerul – ce cuvânt greu și cât de mult cântărește în viețile oamenilor acest diagnostic crunt. Prin intermediul artei, acolo unde un ac a cusut o rană, o pensulă a așezat speranța. Toate tablourile vor fi așezate în curând pe holurile centrelor de oncologie din tara. Pentru ca cei care le vor privi să înțeleagă ca încrederea si speranța dau cele mai puternice aripi.
” Mi se pare că este unul dintre lucrurile foarte importante care de fapt vindecă și care duce de fapt la însănătoșire. Noi vorbim prea puțin despre asta și ne dăm seama prea puțin cât de puternic este impactul comunității și al conexiunii pentru supraviețuire. De cele mai multe ori avem deja studii nenumărate. Arta ne arată că atunci când investim în relațiile noastre și în comunități, oamenii nu doar că trăiesc mai bine ci trăiesc și mai mult.” a declarat psihologul Raluca Anton.
1 comentariu
[…] Citeste mai mult […]