U-BT Cluj întâlnește campioana Germaniei, Ratiopharm Ulm, în BTK EuroCup

by Christian Suciu

U-BT Cluj primește mâine de la ora 19:00 la BT Arena vizita campioanei Germaniei, Ratiopharm Ulm, în etapa a 7-a a BTK EuroCup. Meciul împotriva câștigătoarei Bundesligii va putea fi urmărit în direct pe Prima Sport 3 dar și pe platforma Euroleague TV

Adversara clujenilor este o echipă fondată în 2001 ce a reușit promovarea în Bundesliga în 2006. Peste 5 ani de la promovare, Ratiopharm a ajuns până în finala Bundesligii, pierdută în fața celor de la Brose Baskets cu 3-0 la general. Un alt sezon notabil a fost 2016-2017, când Ulm a obținut 27 de victorii la rând în Bundesliga, cedând apoi în semifinale cu EWE Baskets Oldenburg. 

Cea mai mare performanță a clubului este titlul adjudecat în stagiunea precedentă, Ratiopharm trecând în finală de Telekom Baskets Bonn. Anterior, trupa din Ulm le-a răpus pe Alba Berlin și Bayern Munchen, ambele angrenate în Euroligă. De altfel, seria cu bavarezii s-a încheiat cu un neverosimil 3-0 la general. La această performanță a contribuit din plin brazilianul Yago Dos Santos, plecat între timp la Steaua Roșie. Dos Santos a fost desemnat MVP-ul Bundesligii.

Pe banca tehnică a rămas Anton Gavel, fostul baschetbalist legendar al celor de la Bayern Munchen. Un aspect interesant este legat de faptul că Ratiopharm Ulm a fost pregătită, de la înființare și până în prezent, de numai 5 antrenori. Gavel are la dispoziție, pe lângă sportivii autohtoni, jucători din Spania, Austria, Brazilia, Statele Unite sau Panama. 

Printre cei mai buni jucători ai echipei germane se numără Juan Núñez, un internațional spaniol de numai 19 ani, aflat în vizorul francizelor din NBA. Anul trecut, în toamnă, fundașul s-a evidențiat din plin în meciul cu U-Banca Transilvania. Totodată, Dakota Mathias s-a transferat de la Tenerife, după ce a evoluat anterior în NBA la Memphis Grizzlies și Philadelphia 76ers. 

Referitor la Ulm, orașul este situat la malul Dunării, aparținând landului Baden-Württemberg. În acest oraș trăiesc peste 150.000 de locuitori, iar ca atracții turistice amintim Catedrala, care este ce mai mare biserică din Germania de Sud. De asemenea, în Ulm există un Muzeu al Brutarilor, dar și un parc de distracții Legoland. 

Te-ar putea interesa si

2 comentarii

clujean 07/11/2023 - 15:12

Asa… pentru informarea corecta a “ziaristului” care a scris articolul: “Catedrala” se numeste corect Ulmer Munster, nu este “ce mai mare biserică din Germania de Sud”, ci este cunoscuta ca biserica cu cel mai inalt turn de biserica din lume. Iar Legoland Deutscland nu este “in Ulm”, ci la vreo 25 km de Ulm 🙂 Mai studiati, mai studiati…

Raspunde

Comenteaza