Lucrări la extinderea rețelei de apă pe 4 străzi din Cluj-Napoca

by Christian Suciu

Compania de Apă „Someș” S.A, operator regional aflat sub autoritatea forului administrativ județean, continuă lucrările de extindere, cu fonduri europene, a rețelelor edilitare de pe raza municipiului Cluj-Napoca.

Astfel, în acest moment, sunt în plină execuție lucrările de extindere a conductelor de apă pe străzile Giuseppe Verdi, Colonia Valea Fânațelor, Ionel Teodoreanu, Breaza, Câmpului-D.D. Roșca și Lombului. Concret, au fost deja prelungite conductele de apă pe o lungime de 8.855 metri dintr-un total de 13.497 metri proiectați.

” Lucrările pe aceste străzi din zona Iris-Dâmbul Rotund, dar și din cartierul Mănăștur, sunt în plină derulare, progresul fizic cumulat depășind 65%. Totodată, pe alte patru străzi din cartierul Dâmbul Rotund, respectiv pe Rubinului, Perlei, Mugurilor și Spicului, lucrările de extindere a rețelei de apă au fost deja finalizate pe o lungime cumulată de circa 2,4 km.”, a transmis Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

În ceea ce privește lucrările rămase de executat pe cele șase străzi aflate în plin șantier, acestea privesc extinderi de conducte pe alți 4,6 km, dar și construirea a patru noi rezervoare de acumulare și a patru stații de pompare a apei.

Investițiile sunt parte componentă a contractului pe fonduri europene în valoare totală de peste 70.000.000lei care prevede extinderea rețelelor de apă și canalizare pe 47 de străzi din municipiul Cluj-Napoca, pe o lungime cumulată de circa 63 km.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza