FOTO | Trăiesc în sărăcie, fără curent și apă. 13 copii din Huedin au nevoie de ajutorul nostru

by Oana Spiru

„Dacă ți s-a dat un vis, ti se vor da și șansele să îl împlinești!”, este motto-ul prin care o profesoara din Huedin a reușit să schimbe destine. Prima Tv și trupa Ad Libitum Voices au pornit la drum alături de eroina copiilor care merită mai mult, Daciana Loi, pentru a afla poveștile unor familii defavorizate.

13 copii din Huedin, cu vârste cuprinse între 7 luni și 14 ani, trăiesc în sărăcie, într-o zonă izolată de lume, fără curent electric, apă potabilă, îndurând nenumărate lipsuri. Sunt 3 familii care își permit doar să viseze că într-o zi vor avea de toate pe masă, lumină și un televizor pentru desene animate. Sunt suflete care merită mai mult, iar noi putem să contribuim la schimbarea vieții lor.

În acest sens, băieții de la Ad Libitum Voices fac primul pas. Toți banii pe care îi vor aduna din vânzarea albumelor de Crăciun se vor folosi pentru a ajuta aceste familii. Albumele pot fi achiziționate de aici.


De aceste familii se ocupă de ani de zile Daciana Loi. Daciana este profesoară de informatică la un liceu din Huedin și în timpul liber este mamă pentru zeci de copii din cadrul Asociatiei Umanitare “Dreptul la viață” Huedin.

Asociația Umanitară Dreptul la viață Huedin
IBAN RO50BTRLRONCRT0282041001

Picătură cu picătură facem împreună un ocean de bunătate!

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza