Două minore în vârstă de 12 și respectiv 15 ani au fost accidentate de o mașină condusă de un bărbat în vârstă de 57 de ani în timp ce traversau trecerea de pietoni aflată pe strada Fabricii din Cluj-Napoca. Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ.
”Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că, un bărbat, de 57 de ani, din Cluj-Napoca, care conducea un autoturism dinspre strada Fabricii, ar fi accidentat două minore, de 12 și 15 ani, aflate în traversarea părții carosabile pe trecerea pentru pietoni. Pentru investigații suplimentare, cele două minore au fost transportate la spital.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză se efectuează verificări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a avut loc evenimentul și luarea măsurilor legale.”, au informat reprezentanții IPJ Cluj.