Pentru că mulți români refuză încă să se supună recomandărilor si să stea în casă, autoritățile trec la instituirea unor măsuri mai drastice. Astfel, pentru a descuraja plimbările și socializarea, Primăria Turda a interzis accesul la spațiile publice de joacă și alte locuri de relaxare din oraș.
„Primăria Turda suplimentează măsurile luate în vederea limitării răspândirii coronavirusului în orașul nostru, în contextul pandemiei cu COVID-19. Astfel, ca măsură de prevenție, în vederea respectării recomandărilor și avertizărilor emise pe plan național, începând din dimineața zilei de astăzi, ora 7.00, am sistat accesul la locurile de joacă, locațiile pentru gimnastică medicală, foișoare sau alte tipuri de locuri de relaxare din localitate. Această acțiune face parte dintr-un amplu set de măsuri stabilite odată cu inițierea primelor acțiuni destinate limitării raspândirii virusului. Pe această cale facem din nou apel la calm și responsabilitate, astfel încât să putem depăși împreună această situație, cu bine. Rugăm din nou persoanele vârstnice să rămână la domiciliu. Poliția Locală va face controale și vor fi amendați toți cei care stau în grupuri și nu respectă măsurile impuse”, a anunțat primarul orașului Turda, Cristian Matei.
Chiar și așa, turdenii nu respectă interdicția accesului în spațiile publice de joacă și de relaxare. Unii dintre ei rup panglicile și se așează nestingheriți: „Degeaba puneți panglici. Trimiteți mașinile de poliție cu megafoane să zbiere la ei, să stea în casă. Dau panglica la o parte și se așează pe bancă”, a fost unul dintre mesajele postate de o turdeancă pe o rețea de socializare.
1 comentariu
Pe când și la Cluj?