Străzile Kogălniceanu și Universității devin pietonale după finalizarea lucrărilor!

by Christian Suciu

Primăria Cluj-Napoca a decis pietonalizarea străzilor Mihail Kogălniceanu și Universității odată cu sfârșitul lucrărilor de modernizare. Decizia care va transforma străzile din centrul Clujului în străzi pietonale a fost votată în unanimitate în cadrul comisiei de circulație.

”Comisia de circulație a municipiului Cluj-Napoca, cu unanimitate, a adoptat decizia de pietonalizare a străzilor Kogălniceanu, Universității, Iuliu Maniu, după cum urmează:

Accesul pe aceste străzi va fi permis doar riveranilor. Inclusiv autobuzele școlare vor putea intra pe străzile Kogălniceanu-Universității, doar pentru a aduce și a prelua elevii spre/de la școală. Iar în privința străzii Iuliu Maniu, aceasta va fi pietonalizată de la Piața Unirii și până la strada Baba Novac.

De asemenea, s-a luat decizia ca strada Baba Novac să rămână deschisă traficului, pentru a face legătura între străzile Avram Iancu și Bulevardul Eroilor.”, a declarat primarul Emil Boc.

În urma deciziei, pe străzile menționate vor avea acces riveranii, echipajele pentru situații de urgență precum și distribuitorii de marfă pentru afacerile desfășurate în zonă. Comisia a mai decis totodată inversarea sensului de circulație de pe strada Hermann Oberth, de ieșire dinspre strada Brătianu înspre Bulevardul Eroilor pentru a pute pietonaliza străzile din zonă.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza