VIDEO EXCLUSIV: Un șofer rupt de beat a cauzat un accident între 3 mașini pe Strada Corneliu Coposu din Cluj-Napoca! Bărbatul era aproape de comă alcoolică

by Christian Suciu

UPDATE: Bărbatul rănit în urma accidentului avea 35 de ani și se deplasa cu autoturismul sub influența băuturilor alcoolice.

”La data de 17 ianuarie a.c., în jurul orei 09.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier au fost sesizați despre un accident rutier produs pe strada Corneliu Coposu din Cluj-Napoca.

Din primele verificări efectuate la fața locului s-a constatat că, un bărbat, de 35 de ani, care conducea un autoturism înspre strada Girodano Bruno, ar fi intrat în coliziune cu autoturismul  din fața sa, proiectându-l într-o autoutilitară.

În urma evenimentului, bărbatul de 35 de ani a necesitat îngrijiri medicale. Traficul în zonă a fost afectat pentru aproximativ 45 de minute. Testarea acestuia cu aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 1,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice.” au informat reprezentanții IPJ Cluj.

Un accident rutier între trei mașini a avut loc în această dimineață pe Strada Corneliu Coposu din Cluj-Napoca în urma căruia un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri de specialitate.

”Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață la un accident rutier petrecut pe strada Corneliu Coposu din municipiul Cluj-Napoca. La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ, unde au găsit trei autoturisme avariate, fără ocupanți în acestea. Două persoane au fost consultate de către echipajul SAJ, dintre care un bărbat, în vârstă de aproximativ 40 de ani, a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.” au transmis reprezentanții ISU Cluj.

VIDEO:

Te-ar putea interesa si

Comenteaza