Conducerea CNAS va menține valoarea actuală a punctelor per capita și a punctului per serviciu medical în asistența medicală primară și asistența medicală acordată în ambulatorie de specialitate până la data de 30 iunie 2024. Decizia vine ca urmare a protestelor desfășurate la nivel național la care au luat parte numeroși medici de familie și din ambulatoriile de specialitate din țară.
”În cursul rundelor de consultări și negocieri pe care CNAS le-a avut joi, 18 ianuarie 2024, cu partenerii din domeniul medical stabiliți de legislația în vigoare pe tema modificării Contractului-cadru (1) și a Normelor metodologice de aplicare a acestuia (2), părțile au convenit ca pentru semestrul I al anului 2024 să se mențină atât valorile punctelor per capita și pe serviciu din asistența medicală primară și ambulatorie de specialitate cât și suma lunară orientativă pentru medicii stomatologi care au fost valabile în semestrul al II-lea al anului 2023.” se arată într-un comunicat al CNAS.
Valorile actuale:
Pentru punctul per capita : 12 lei;
Pentru punctul pe serviciu medical în asistența medicală primară: 8 lei;
Pentru punctul pe serviciu medical în asistența medicală ambulatorie de specialitate: 4,5 lei;
Suma lunară orientativă pentru medicii stomatologi: 6000 lei.
La consultările și negocierile care s-au desfășurat on-line, conform calendarului anunțat la începutul săptămânii, au participat reprezentanți ai organizaţiilor patronale, sindicale şi profesionale reprezentative din asistența medicală primară, cea ambulatorie de specialitate, din medicina dentară și din asistența medicală spitalicească, precum și ai Colegiului Medicilor din România, Colegiului Medicilor Stomatologi din România și Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
”Avem dovada că dialogul poate rezolva chiar și cele mai complicate situații. E important să continuăm acest parteneriat pentru ca asigurații să nu aibă de suferit.”, a declarat Președintele CNAS, Valeria Herdea.