65 de ani în slujba filmului românesc, peste 70 de filme în care a avut rolul principal, o prestigioasă carieră în teatru şi zeci de roluri pentru care încă primeşte aplauze la scenă deschisă. Florin Piersic, unul dintre cei mai mari actori ai României, împlineşte astăzi 88 de ani. În zi aniversară, Cinemaraton, canalul de televiziune din portofoliul Grupului Clever dedicat filmului românesc, îl celebrează pe marele actor cu un weekend special, dedicat carierei acestuia.
Sâmbătă şi duminică, Cinemaraton difuzează 25 de productii din filmografia românească, în care Florin Piersic joacă rolul principal. În plus, telespectatorii pot urmări o serie de interviuri cu marele actor. Cinemaraton propune 2 zile de retrospectivă asupra vieţii şi carierei unui actor imens, cu amintiri dintre cele mai calde, întâmplări nepovestite până acum şi multe zâmbete. Acesta este cadoul oferit tuturor românilor, admiratori ai talentului nemăsurat al actorului Florin Piersic, de către singurul canal dedicat filmului românesc. “Am fost talentat, dar sunt foarte mulţi talentaţi, aici vorbesc de actori, pictori, prozatori, poeţi, sunt oameni talentati, dar pe care nu îi ştie lumea. Amintirile şi memoria publicului te fac nemuritor.”
În weekend-ul special Florin Piersic, Cinemaraton difuzează filme de referinţă din cinematografia românească în care marele actor a jucat rolul principal.
Sâmbătă, 27 ianuarie, de la 20.30, Florin Piersic este Mărgelatu în Colierul de turcoaze. De la 22.15, începe Totul se plăteşte, un film în regia lui Mircea Moldovan, iar de la 00.15 telespectatorii vor urmări un alt rol memorabil, cel al lui Luncan, un comandant de paraşutişti aspru şi intransigent, care îşi neglijează soţia şi copilul în favoarea meseriei în pelicula Paraşutiştii,
Duminică, 28 ianuarie, ziua dedicată marelui actor se deschide la 08.45 cu un interviu cu Florin Piersic. De la 11.00, Cinemaraton difuzează Eu, tu şi Ovidiu iar de la 16.45 începe Haiducii lui Şaptecai. Seara de duminică îi va răsfaţa pe telespectatorii care iubesc filmul românesc cu 3 producţii ce îl au în rolul principal pe Florin Piersic: Zestrea domniţei Ralu, de la 18.30, Săptămâna nebunilor, de la 20.15 şi Pintea, de la 22.00.
La implinirea a 88 de ani, Florin Piersic, un actor care a scris istorie în filmul românesc, este celebrat de către Cinemaraton, canalul de televiziune din portofoliul Grupului Clever dedicat filmului românesc.
La mulţi ani, Florin Piersic!